+40 745 832 995 office@turismdelta.ro Turismdelta

Foto Tururi in Delta Dunarii - Excursii in Delta Dunarii cu Turismdelta

Tip oferta: 
Sezon: 
Nr Zile: 
9 Zile
Perioada: 
Tot anul 2019
Anul: 
2019

                  Recomandam lunile MAI si SEPTEMBRIE

   Tururi in Delta Dunarii (9 zile si 8 nopti) este destinat grupurilor de 18 sau 36 persoane

   Am lansat această ofertă cu tururi in Deltei Dunarii pentru cei ce își doresc să își petreacă vacanta in Delta Dunarii, un colt de natura divin care încântă prin autenticitate, liniste si asezari mirifice uitate de vreme. Un loc unic datorita naturii salbatice si a biodiversitatii, care creste in fiecare an cu circa 40 de metri, fiind astfel cel mai tanar pamant din Europa.   

 
D
elta Dunarii este inclusa in patrimoniul UNESCO din 1991, fiind asadar oaza salbatica aflata la cateva ore distanta de Bucuresti, este cea mai buna alegere daca vrei sa evadezi din cotidian.
    Perioada  pentru tururi in delta dunarii pe care noi va recomandam sa alegeti acest sejur este in luna mai, astfel o excursie făcută primăvara vă oferă o imagine unică a deltei. Este singura perioadă din an când puteți vedea la un loc și păsările ce au iernat aici și cele venite pentru cuibărit. Tot în această perioadă păsările sunt pregătite pentru sezonul de împerechere ceea ce înseamnă că masculii vor avea un penaj foarte bogat și colorat. Veți întâlni și un spectacol veritabil, de prins pește, dat de către pelicanii flămânzi. Toate aceste minunății sunt în ton cu explozia naturii, de un verde crud, presărată cu flori de primăvară. 
   O alta perioada pentru un Tur in Delta recomandata de noi este luna septembrie, deoarece nimic nu se compara cu o plimbare toamna cu locta , pe canelele deltei pline cu nuferi care sunt la a doua inflorire dupa arsita din august, pasarile salbatice ce ies din ascunzatori si se pregatesc pentru migrare, iar pasarilor care raman in inima Deltei li se schimba penajul pentru iarna si pentru cei care nu stiu numai toanmna puteti vedea puii de pelicani care ies din cuiburi pentru a invata sa zboare. Peisajul de toamna din Delta Dunarii este  de-a dreptul magnific, deoarece este un anotimp asteptat de pescari, care nu scot niciodata unditele din apa fara captura. O alta minunatie a luni septembrie sunt apele linistite, ceata de dimineata care invaluie vazduhul intr-un nor misterios, ce se imbina placut cu noanțele aramii ale toamnei.
     
In acest Tur de Delta veti avea ocazia sa vedeti Insula Sahalin, Sfantu Gheorghe, orasul Sulina, padurea Letea , Mila 23.Veti avea posibilitatea  de a servi masa in timp ce navigam pe o nava de croaziera in mijlocul Delta Dunarii, sa ne si plimbam cu barcile pe canalele Deltei  sa vedem natura  din Delta Dunarii, vom merge la Manastirea Sf Atanasie de la Stipoc si in multe alte lucruri frumoase.
 
 Pachetul acestui Tur de Delta include, pe lângă pensiune completă (cazare și 3 mese pe zi), plimbări cu barca cu motor,combustibili  inclusi, iar la servirea mesei pe un hotel plutitor în delta veti avea incluse si vinuri din partea casei, va veti mai bucura de vizitarea canalelor și a lacurilor și organizarea evenimentelor pentru petrecerea timpului. 
   
Pe tot parcursul acestui tur de Delta vom ține cont de condițiile meteo, de cotele apelor și de informațiile pe care le avem despre locurile de hrănire ale păsărilor pentru a putea alege traseele potrivite pentru plimbările cu barca cu motor.

Nota: 
-Rezerva o croaziera de  8 nopti  in Delta Dunarii  pe hoteluri plutitoare platesti doar 7 nopti profita de aceasta oferta in 2019

Traseu de 9 zile - Turul Deltei

                    Ziua 1

      Excursia dumneavoastră va începe din momentul în care veți urca la bordul navei noastre. Aici veți fi întâmpinați de personalul nostru care vă va informa asupra programului și a traseului pe care îl veți urma iar apoi vă va conduce către camerele de cazare. După ce veți fi informați asupra regulilor de la bordul navei, cu acordul dumneavoastră, nava va părăsi portul Tulcea. Veți servi masa în timp ce nava se îndreaptă către localitatea Uzlina.
     În drum spre Uzlina vă veți opri în dreptul canalului Litcov pentru a pleca într-o plimbare cu barca, în timp ce nava își continuă drumul. Plimbarea va dura aproximativ 5 ore și veți vizita lacurile Rotund, Rădăcinos, Gorgova, Potcoava, Gorgovăț, Isac și, în final, lacul Uzlina, întâlnind nava în apropierea localității Uzlina.
     După revenirea pe navă, veți servi masa de seară și veți înnopta în acest loc. Restul serii îl puteți petrece după bunul plac cu muzică, dans sau alte activități.   

 

                       Ziua 2

      Dimineața, după servirea micului dejun veți pleca cu barca într-o plimbare de aproximativ 6 ore. Veți merge pe canale pline de păsări și vegetație și veți vizita lacul Gorgoșel și lacul Taranova. Plimbarea se va sfârși pe canalul Perivolovca, întâlnind nava la Bucla Perivolovca.
       Veți reveni la bordul navei și veți servi masa de prânz în timp ce nava se deplasează către gura lacului Erenciuc. Opțional, înainte de lăsarea serii puteți pleca într-o plimbare pe lacul Erenciuc.
      După luarea mesei de seara veți înnopta în acest loc.   

 

                      Ziua 3

      Dimineața, după servirea micului dejun vă veți deplasa către localitatea Sfântul Gheorghe. Aici vă puteți petrece timpul într-o frumoasă plimbare la Sahalin, făcând plajă sau vizitând localitatea și împrejurările sale.
      Localitatea Sfântu Gheorghe este un vechi și rustic sat de pescari, sat situat pe cel mai vechi braț al Dunării – Brațul Sfântu Gheorghe. Aici se întâlnește o mare diversitate de specii de păsări. O simplă plimbare dezvăluie o priveliște liniștitoare, împânzită cu numeroase exemplare de păsări de țărm (cilici, fugaci, sitari, prundărași, pescăruși etc.) dar și de apă (pelicani, cormorani, stârci, lopătari, avosete, piciorongi, rațe, gâște, lebede etc), practic, toate speciile de păsări din Delta Dunării pot fi întâlnite în acest loc, atât cele de apă dulce cât și cele de apă sărată precum albatroșii. Cel mai bun moment pentru a admira înaripatele Deltei este dimineața, acestea îndepărtându-se pe parcursul zilei din cauza bărcilor care traversează apele Dunării.
      Insula Sahalin se formează la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Această zonă este considerată un început de deltă secundară. Turul insulei este probabil cel mai spectaculos tur pe care îl puteți face la Sfântu Gheorghe. Aici se continuă formarea Deltei prin alte trei mini brațe, puteți vede la fața locului etapele formării unei Delte. Pe zona cu apă mică se poate intra numai cu bărci mici și mergând foarte încet. Este, de asemenea, o zonă foarte importantă pentru migrația, cuibăritul și hrana a numeroase specii de păsări deltaice, aici putând fi văzute oricând numeroase exemplare de păsări de țărm, de apă și de apă sărată.
Aici se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare și pelicani creți, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire și iernare a acestor specii. Pe insulă au fost recenzate un număr de 229 de specii de păsări. În apele insulei se găsesc pești rari, sturioni, dar și plante rare, cum ar fi varza de mare și canarul bălții.
     Există două zone unde se produce avansarea Deltei în mare. Una pornește de la Sfântu Gheorghe spre Insula Sahalin și probabil că în zece ani se va închide, formând un nou lac, iar alta este la nord de Sulina.
Grindul Sărăturile, situat la vărsarea brațului Sfântu Gheorghe în mare, formează, pe țărm, cea mai lată plajă din țară.
     Plaja este preferată de turiști pentru nisipul ei fin, cadrul liniștit și sălbatic. Aceasta se află la aproximativ 3 km de localitate și se poate ajunge pe jos în 15-20 minute.
Sfântu Gheorghe este singura localitate din Delta Dunării unde se pot vedea cu ochiul liber atât Dunărea, cât și Marea Neagră laolaltă.
      Veți înnopta în acest loc.

 

                            Ziua 4

      Dimineața, după servirea micului dejun puteți să vă petreceți dimineața la plajă, urmând la amiază să vă îmbarcați pe navă și să vă deplasați pe canalul Tătarul către Sulina. Pe drum veți pleca într-o scurtă plimbare să vizitați lacuri Roșu și Roșuleț. Veți ajunge în localitatea Sulina în aproximativ 7 ore.
     Canalul Tătaru este recunoscut pentru un pescuitul la știucă, biban, șalău, caras, plătică și crap.
      După luarea cinei veți înnopta în apropierea localității Sulina.

 

                    Ziua 5

       Dimineața, după servirea micului dejun vă veți petrece prima parte a zilei vizitând orașul Sulina.
      Sulina este un important port fluvio-maritim, situat în partea de Est a Deltei Dunării, pe țărmul de Vest al Mării Negre. Acest oraș este situat la cea mai joasă altitudine din România, respectiv 3.5 m, la gura de vărsare a brațului Sulina în Marea Neagra.
      Aici aveți posibilitatea să vizitați cimitirului vechi al orașului, farul vechi (Monument istoric, ce a fost construit în 1878. La vremea respectivă se afla în apropierea punctului de vărsare a Dunării în mare. Astăzi se afla la peste 1,5 km de țărmul mării. Emite o lumină albă, fixă, vizibilă în nopțile senine pe o rază de 36 km. Lumina este plasată în focarul a 27 de oglinzi parabolice construite din metal lustruit), Farul Nou (Obiectiv de arhitectură laica, farul nou este o construcție modernă de 59 m înălțime. A fost construit în 1982 ca far maritim) și a Palatului Comisiei Europene a Dunării (Monument de arhitectură laică, construit în 1860 de Comisia Europeană a Dunării, în stil neoclasic.). Se poate opta pentru petrecerea timpului la plajă pe țărmul Mării Negre (Plaja are o lățime de circa 100 m, în descreștere spre sud și o lungime de circa 4.2 km. Nisipul are granulație fină. Plaja este dotată cu grupuri sanitare și dușuri și este situată la 2 km depărtare de oraș).
     După ce veți reveni pe navă, după-amiaza, veți lua masa în timp ce nava va părăsi Sulina îndreptându-se către canalul Magearu. Veți merge aproximativ 4 ore. La lăsarea serii nava va acosta pe canal și se va lua masa de seara. Restul serii se va desfășura după bunul plac și se va înnopta în acest loc.    

 

                              Ziua 6

      Dimineața, după servirea micului dejun, veți merge într-o plimbare cu barca, pe canalul Magearu, către localitatea Letea. Odată ajunși la mal, veți vizita localitatea și pădurea Letea (zonă protejata de Rezervația Biosferei Deltei Dunării).
Pădurea Letea este situată în partea de nord a Deltei, la est de comuna C.A.Rosetti. Zona protejată cuprinde doar o parte din suprafața totala a pădurii, parte ce a fost pusă sub ocrotire încă din anul 1930 și devenită rezervație naturală începând cu 1938. Pădurea s-a dezvoltat sub forma unor fâșii late în spațiile dintre dunele de nisip și este formată din stejar de luncă, stejar brumăriu, plop alb, frasin de luncă și tei alb. O caracteristică a pădurii o constituie abundența de plante cățărătoare cum ar fi vița sălbatică, hameiul, curpenul de pădure și nu în ultimul rând liana grecească, cea care dă pădurii un aspect mediteranean. Totodată, aici au fost identificate peste 2000 de specii de insecte, vipera de nisip, vulturul codalb, trei specii de soim, corbul, etc. Tot în această zonă se puteau întâlni renumiții cai sălbatici. Toate aceste specii de plante și animale, unele dintre ele foarte rare sau cu caracteristici deosebite, au făcut ca această pădure să necesite o atenție deosebită pentru conservarea și păstrarea valorilor ei naturale.
      Aici veți servi masa de prânz sub forma unui picnic la iarbă verde. Restul zilei îl puteți petrece în plimbări cu bărcile cu rame sau pescuind. Seara veți lua cina pe navă după care, în continuarea serii, puteți participa la concursul de dans artistic organizat pe terasa navei. Se va înnopta în acest loc.

 

                           Ziua 7

       Dimineața, după ce veți servi micul dejun,veți pleca cu barca într-o plimbare de aproximativ 5 ore, vizitând Lacul Răducului și Răduleț după care veți întâlni navele în apropierea localității Crișan, unde veți lua masa de prânz.
Cele doua lacuri fac parte din Rezervația mixtă Răducu-Răduculet, aflându-se în sud-estul Pădurii Letea. Reprezintă o zonă strict protejată, formată din lacuri cu apă dulce, înconjurate de grinduri marine, cu soluri sărace mobile sau slab fixate, pajiști stepizate sau arii depresionare cu apă temporară acoperită parțial cu vegetaţie plutitoare. Motivul ocrotirii îl constituie faptul că lacul reprezintă un habitat prielnic de reproducere și hrănire pentru o mare diversitate de specii de pești precum: somnul, știuca, șalăul, crapul, bibanul, plătica, linul etc. Vegetația este specifică lacurilor estice din deltă, cu țărmurile acoperite de plauri, plantele cele mai des întâlnite fiind stuf, papură, rogoz, nuferi, ciulini de baltă și sălcii albe. Fiind o zonă protejată aici se găsesc multe colonii de păsări specifice Deltei Dunării. Multă vreme, zona lacului Răducu a fost intens folosită de gâștele de vară pentru cuibărit. Zona acestor lacuri are un peisaj tipic grindurilor fluvio-maritime dezvoltate între brațele Chilia și Sulina.
       După servirea mesei veți continua plimbarea cu barca, timp de 4 ore, vizitând gruparea de lacuri Bogdaproste, La Amiază, Trei Iezere și Lacul Rădăcinos.
Lacul Bogdaproste, este primul vizitat. Un lac renumit pentru pescuitul la știucă, dar și o țintă a fotografilor de păsări.
       Lacul Trei Iezere, este foarte aproape de Bogdaproste, un canal făcând legătura între ele. Ambele lacuri, pe timpul verii prezintă o vegetație submersă bogată, dar și nuferi albi din loc în loc. Aici se pot întâlni lebede, cormorani, egrete, etc. Aici aveți prilejul de a lua parte la o partidă de pescuit.
       Plimbarea se va sfârși pe canalul Eracle unde se va face ambarcarea pe navă. Aici veți lua masa de seară și veți înnopta în acest loc.

 

                           Ziua 8

        După servirea micului dejun veți merge într-o plimbare cu barca, pe canalul Eracle, vizitând lacul Matița, lacul Babina, urmând apoi traseul pe canalul Rădăcinoasele, vizitând mânăstirea Batag și terminând traseul pe canalul Stipoc, revenind la navă. Această plimbare va dura aproximativ 7 ore.
        După revenirea la bordul navei veți lua masa de prânz și vă veți putea petrece timpul în voie, la bordul navei admirând împrejurimile, în timp ce nava se va îndrepta către spre Mila 23. Aici veți vizita localitatea Mila 23 iar apoi vă veți îmbarca pe bărci pentru a vizita lacul Ligheanca și Văcarul, întâlnind nava pe lacul Furtuna, lac ce adăpostește un peisaj mirific din ținutul deltaic.
       În timpul acesta navele se vor deplasa pe canalul Olguța către lacul Furtuna unde se vor întâlni cu bărcile. Veți lua cina, urmând ca restul serii să-l petreceți cu muzica, dans sau alte activități dorite. Se va înnopta în acest loc.

 

                          Ziua 9

     Dimineața, după servirea micului dejun, nava se va deplasa către lacul Nebunul, staționând la Cap Candura pentru a pleca într-o plimbare cu barca pe canalul Șontea Veche. Această plimbare va dura aproximativ 3 ore și se va sfârși în apropierea lacului Nebunul, loc unde vă veți ambarca pe navă pentru a lua masa de prânz.
     Restul zilei îl veți petrece în împrejurimile lacului Nebunul, zonă strict protejată de A.R.B.D.D. Aceasta este o zonă lacustră, de mică întindere, caracteristică deltei fluviale, ce găzduieşte biocenoze specifice, adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură. Sunt asigurate în această zonă condiţii bune de cuibărit pentru păsări, în lunile de vară. Datorită izolării sale, lacul asigură condiţii optime de reproducere şi creştere a speciilor de pești specifice lacurilor de întindere redusă şi adâncime mică.
     Spre după-amiaza nava se va îndrepta către Tulcea, pe canalul 36. Traseul va dura aproximativ 4-5 ore.
     Vacanța dumneavoastră se va sfârși odată ce veți ajunge în portul Tulcea.

plimbari cu barca pe canale lacuri si observarea pasarilor